Am alergat. Eu.

Cei care mă știu s-au minunat tare de tot că m-am înscris la Semimaraton Brașov. Nu la semimaratonul propriu-zis, ci la cursa populară, cea de 4 km. Mirarea poate fi la fel de mare căci nu am alergat 4 km în viața mea. Chiar dacă merg la sală sau fac curling, de alergat tot nu pot să alerg fără să amețesc. Iar de plăcut nu mi-a plăcut niciodată. Nici măcar după autobuz nu alergam.

De data asta m-a mânat dorința de a face ceva sport cu obiectiv posibil de atins, plus că m-a convins Elena. Mi-am propus să mă antrenez cu vreo 2 luni înainte, dar bineînțeles că nu mi-a ieșit. În stilul dăiănesc, m-am apucat de antrenat pe ultima sută de metri (hmmm, nu prea merge expresia asta aici :p), adică joi și vineri am alergat pe bandă 4km.

Sâmbătă m-am trezit stresată… de vreme (ningea), de cu ce mă îmbrac (prima oară în viața mea), de Aoleu, dacă nu termin cursa, de Aoleu, dacă termin ultima (nu că ar fi fost ceva grav, dar totuși… sunt competitivă).

În timpul cursei am râs mult. De mine, de faptul că nu îmi venea a crede că fac asta, de mine gâfâind, de mine alergând prin ninsoare, de mine alergând prin noroaie simțindu-mă puternică, de mine că am senzația că realizez mare lucru, de mine că mă durea în dreapta, de mine și de muzica mea de alergat, de mine că mă bucur de mor trecând linia de sosire. A fost fain tare. În drum spre casă am început să fac calcule și să mă gândesc la 21 sau măcar la 10.

Mi-a plăcut tare mult atmosfera. Un puhoi de bezmetici alergând în cerc :), susținători la plecare, susținători cu aplauze și fluiere la sosire, oameni de toate vârstele, mulți cunoscuți. Mi se pare semn de civilizație povestea cu (semi)maratoanele, cu cauzele pentru care alergăm. A… și frumos tare Scheiul. Bun loc de alergat.

Organizarea a fost impecabilă. Nu îmi vine să cred cât de mișto și cât de lin a decurs totul, de la primirea kitului de înscriere până la pozele cu fiecare participant. Felicitări, gașcă faină de organizatori! La cât mai multe!

Lecția învățată: Au și limitele ăstea pe care ni le punem valoarea lor. Momentul în care ți le depășești e neprețuit.