Bilanț după anul 32

Îmi place să fac bilanț periodic, să adun, să scad, să evaluez ce mi se întâmplă. Am început acum vreo 8 ani cu rezoluțiile de început de an. Când o făceam pe cea nouă, o revedeam pe cea trecută și, de cele mai multe ori, mă frustram de chestiile nebifate. Să-mi dau ceva examen Cambridge a trecut de pe o rezoluție pe alta vreo 4 ani la rând până mi-am dat seama că nu mă ajută la nimic, ci doar mă frustrează că nu am timp să învăț engleza din cărți. La finalul lui 2009, am făcut o listă cu 100 de lucruri făcute, fără să mă mai gândesc la cele nefăcute. A fost extrem de greu să le adun, mi-a luat câteva zile.
De atunci, încerc să schimb obiceiul și să trec mai ușor peste cele nerealizate, chiar dacă le mut pe lista următoare.

La finalul lui 2013, chiar dacă făcusem o mulțime de chestii, am simțit nevoia să inventariez orice altceva decât ce am făcut. Nu de alta, dar simt că de prea multe ori evaluez fapte, când aș putea să inventariez emoții, momente sau… oameni. Da, oameni. Pentru că a trecut finalul de an calendaristic, voi face bilanțul pe an dăiănesc și voi inventaria oamenii pe care i-am câștigat în al 32-lea an de viață.

Am câștigat o colegă de casă, de viață. Facem cartofi prăjiți la 1 noaptea, ne jucăm Jungle Speed, Set sau Gloom, ne uităm la filme, săpăm grădina sau facem cumpărături. Am cusut la mașină, am tăiat lemne cu drujba, avem glume interne și deja îmi știe toate nebuniile. Oricât de ciufută ajung acasă, energia ei și câte o glumiță mă transferă din ciufutenie în poveste. Știu că la un moment dat nu va mai sta cu noi, dar știu și că ce am construit și vom mai construi în perioada asta nu poate fi dărâmat de niciun tsunami.

Anul ăsta am aflat ce este diferit la dragostea mea față de frate-miu: e necondiționată. Week-ned-ul frățesc a fost găselnița minunată pentru așa frăție. În plus, a ajutat și la cumnăție, așa că mi-am câștigat și cumnata.

A propos de rubedenii, îmi place tare mult și povestea cu fini și nași, cu modul în care ne leagă „titlul”, chiar dacă eram legați și înainte.

Știu și sunt de acord că totul se schimbă atunci când apar copiii în viața unui om. În afară de priorități și preocupări schimbate, timpul pentru alții rămâne puțin. Am aflat anul acesta că relațiile adevărate supraviețuiesc apariției copiilor, că putem fi prieteni doar cu gândul, că ce nu distruge o relație o face mai puternică, că am noroc că îmi plac extrem de tare copiii de peste 1 an, așa că putem petrece timp împreună și povesti despre copii fără să mă gândesc că oamenii ăștia nu mai au altceva de povestit decât despre copii 🙂

Pe unii oameni i-am câștigat tocmai pentru că au făcut copii, adică pentru că am găsit primul limbaj comun, de la care am început să construim și altele.

Unele vieți se schimbă și înainte de copii, ca atare și găștile se mai schimbă. Deși gașca mea a făcut revelionul în 7 părți, s-a strâns la Microrevelion. Deși ne vedem rar, știm că suntem la un telefon distanță. Deși nu mai avem tocmai aceleași preocupări, știu să îmi trimită articole faine de parenting. Chiar dacă dinamica grupului se transformă, avem o tonă de amintiri și interacțiuni care ne pot aduce oricând împreună.

Îi am și pe cei care nu sunt foarte prezenți în viața mea sau despre care nu știu foarte multe lucruri, dar cu care de fiecare dată când interacționez sfârșesc prin a fi mai energică, inspirată, fericită că îi cunosc.

Anul ăsta am realizat cât de tare m-am atașat de oamenii din echipa Heidi (atât grădi cât și academia). Pe unii îi știu de 9 ani, pe unii de 1 an, cu unii am o grămadă de povești, cu unii abia încep povestea. Fac parte din viața mea, îmi sunt dragi tare, schimbăm lumea împreună. Iar lumea pe care o schimbăm este un alt câștig la capitolul Oameni. Am prieteni printre părinții-clienți, am prieteni și sunt îndrăgostită de numa’ de copiii-clienți.

Mai sunt „prietenii” de pe Facebook. La un moment dat am hotărât că mă împrietenesc cu oricine. Cu ei petrec în medie o oră pe zi. Văd poze din vacanțele lor, poze cu copiii sau cu tatuajele lor (depinde care în ce etapă e :)), știu ce face echipa de fotbal din Ploiești, știu de la cine aflu ce se întâmplă în politică și în lume, citesc articole foarte faine, ascult muzică bună, încerc să îi înțeleg pe Gigi Contra și pe negativiști, simt că am aproape oameni care sunt departe.

Și mai sunt cei cu care povestea continuă, cei pe care i-am câștigat acum mult timp. Cu ei fiecare an se transformă în noi capitole.

Din simplul fapt că anul ăsta am făcut bilanțul așa, mă simt extrem de bogată și de împlinită.
Chiar dacă nu iau Oscar sau Nobel, vă mulțumesc că existați în viața mea, că mă ajutați să evoluez și că îmi dați bucuri și energie.

Disclaimer: Ordinea prezentării este total aleatorie. Dacă ar veni sfârșitul lumii, dar aș putea să vă iau pe arca mea, v-aș lua pe toți. Deodată.