Cadoul meu de la barză

Ai mei nu au fost la cursuri de parenting, așa că atunci când le-am zis că vreau un frățior, mi-au explicat despre rolul important pe care îl are barza în îndeplinirea dorinței mele. Mi-au zis inclusiv că o pot convinge pe barză să mă asculte, dacă îi pun zahăr pe pervazul geamului. Nu aveam zahărul la îndemână, așa că puneam sare și o rugam pe barza magică să îmi aducă frățior. Îi promiteam că voi împărți orice cu el, chiar și pulpele de pui și prăjiturile.
Știți vorba aia… ai grijă ce îți dorești că poate se întâmplă? Ei bine, când aveam 4 ani și 10 luni a venit barza cu Sebastian.
Primele mele amintiri cu el sunt de când mânca deja griș cu lapte, chiar dacă din biberon. În fiecare seară rămânea ceva pe fundul biberonului, așa că mă bucuram de fiecare dată de grișul cu lapte rămas. Mai am vagi amintiri de când ajutam diverse persoane să îl fraierească să mănânce cu faza cu avionul sau de când îl dădeam pe leagăn.
Am mai crescut puțin și am început să ieșim în fața blocului. În gașca lui de băieți mai mici, făceam ce voiam. Mă jucam cu ei de-a educatoarea, îi organizam în ce joc doream eu, iar din când în când mă jucam cu ei fotbal. În gașca mea, băieții îl învățau să înjure, îl făceau mesager de bilețele de dragoste și alte chestii de copii mai mari. Era răsfățatul găștii.
Și-am mai crescut. Am început să ne batem din te miri ce, să facem tot felul de afaceri din care evident eu ieșeam cel mai bine (i-am vândut walkmanul meu cu 120.000lei), să mergem împreună la școală, să ne unim împotriva altor frați sau dușmani, să ne luăm apărarea unul altuia în fața părinților, să ne distrăm doar noi doi, să ne uităm la filme cu Van Damme împreună. Mi-aduc aminte că dacă voia să meargă la film la cinematograf trebuia să mă convingă pe mine să îl duc. Câteodată îi ceream favoruri la schimb, de exemplu, pentru un film cu Schwarzenegger a trebuit să mănânce lămâie în fața saxofonistului de la o nuntă doar-doar termină cu muzica populară 🙂
Și iar am crescut. El a devenit tot mai puțin interesant, iar eu tot mai jenată să petrec timp cu fratele meu prea mic. Faza asta a trecut tare repede.
Au mai trecut ani în care, chiar dacă petreceam mai mult sau mai puțin timp împreună, era în continuare răsfățatul găștilor mele, aveam diverse activități comune și povesteam absolut orice. Nu știu exact care este secretul relației noastre, dar nici nu mai contează.

Week-end-ul trecut l-am petrecut împreună, doar noi doi. Am plecat din oraș și ne-am făcut de cap 🙂
Am povestit o grămadă, am mâncat bun, am fost la cinema (la noul film al lui Scwarzenegger), am dansat în club, am fost la echitație și iar am povestit.

Aș putea scrie un roman întreg despre noi și poveștile noastre, dar cel mai important mi se pare că datorită lui știu ce înseamnă dragoste necondiționată și infinită. Mi-a fost și îmi este frate mai mic, frate mai mare, prietenul cel mai bun, coleg, familie.

Azi este ziua lui, așa că… La muuuuulți ani minunați, dragul meu frățior, cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată :)!