Mama care m-a făcut

Acum 33 de ani era în chinurile facerii. M-a făcut pe mine. Era mare șahistă, proaspăt măritată, studentă la IL și tânără tare.

De câțiva ani nu-i mai zic mama pentru că lucrează cu/pentru mine. E Lumi.

Azi îmi vine să îi zic mama. Îmi mai vine să îi mulțumesc că m-a făcut și că m-a crescut, să îi spun că e cea mai șmecheră femeie pe care o cunosc, că o admir pentru aproape tot ce a făcut.

A fost campioană națională la șah la 18 ani. A bătut-o pe Polihroniade. A primit bursă sportivă, a vizitat țări în vremea comunismului, a fost antrenoare de șah la Clubul elevilor, ne-a plimbat la concursuri prin toată țara. Mi-a dat cu caietul de șah în cap, m-a învățat șah, m-a învățat ce e aia o competiție.

A fost antreprenoare. A vândut stofe luate din fabrică vecinelor și altor femei, a făcut animale din pluș, adică din stofele alea, a vândut profile de aluminiu aduse de ea cu camionul de la Slatina, a construit ditamai businessul în construcții, a dat cu el de pământ.

A fost soție, a divorțat, s-a recăsătorit, a iubit imens, a redivorțat. A crezut în iubire.

Mi-a pus în mână cărți, albume de artă, discuri și casete. Mi i-a dat pe Monet, pe Marin Sorescu și pe Nicu Alifantis. M-a plimbat și mi-a băgat nevoia de călătorit și de descoperit în sânge.

Mi l-a făcut pe frate-miu.

50% din Daiana, cea făcută de ea, e cea cu curaj, cu energie nesecată, cu optimism, cu observat și iubit frumosul și viața, cu schimbat lumea.

Are bube, ca noi toți. Azi nu vreau să le văd. Azi știu doar că m-a crescut mult mai bine decât a crescut-o mama ei pe ea.

Azi, doar îi mulțumesc. Pentru că m-a făcut așa.