Managementul relației creșă/grădiniță/școală – părinți (training)

299.00 lei

Evaluat la 0 stele din 5
(be the first to review)
Trainingul se adresează deopotrivă instituțiilor de învățământ (creșe, grădinițe, școli) private și celor de stat

Chiar dacă creșa / grădinița / școala sunt servicii care se adresează copiilor, relația cu clienții înseamnă relația cu părinții. Uneori așteptările lor pot fi nerealiste, alteori cele ale dascălilor. De cele mai multe ori, totul depinde de politica și de abordarea creșei, grădiniței, școlii.

Categorie:

Status

0 Has Sold

Event Details

Trainingul abordează următoarele teme:

Cum le setăm părinților așteptările corecte

Cum prevenim conflictele părinți – instituție

Cum rezolvăm problemele sesizate de părinți și conflictele cu aceștia

Cum abordăm situații de criză gen epidemii, accidente, plecarea unui cadru didactic, conflicte între copii

Cum cerem și cum primim feedback de la părinți

Cum construim parteneriatul instituție – părinți

Cum îi implicăm pe părinți în luarea deciziilor instituției

Cum organizăm și cum conducem ședințe cu părinții

Cum comunicăm intern cu părinții (proceduri, moduri de comunicare)

Cum comunicăm extern (proceduri, moduri de comunicare)