fbpx
skip to Main Content

Ia-mi ideile, dar nu îmi fura munca!

Acesta este încă un articol despre furtișagul românesc (poate n-o fi doar românesc), scris de un om supărat, în speranța că lucrurile se vor schimba, dacă tot mai mulți dintre noi vom lua atitudine. Acum, îmi place să scriu, chiar…

Călca-v-ar nevoia!

Uneori mă înfurii pe oameni rău de tot, mai precis pe români căci pe ei îi văd toată ziua, cu ei trăiesc. Ultima oară când m-am enervat, îmi venea oarecum să îi blestem, așa că mi-a venit instant în minte…

tabu

Simteam cat de tare imi bate inima in timp ce piatra parea ca se misca cu incetinitorul. Muream de cald, desi stateam pe gheata de vreo 3 ore. Am auzit si am vazut cum a lovit-o, dar si cum a…

Am alergat. Eu.

Cei care mă știu s-au minunat tare de tot că m-am înscris la Semimaraton Brașov. Nu la semimaratonul propriu-zis, ci la cursa populară, cea de 4 km. Mirarea poate fi la fel de mare căci nu am alergat 4 km…

E plină lumea de misogine

Am avut foarte puține prietene la viața mea. Întotdeauna am preferat băieții. Întâi să mă joc cu ei, apoi să povestesc cu ei, să fac parte din gașca lor. Domnișoare de onoare mi-au fost 3 băieți și o fată, prietenii…

Avion cu motor… m-a luat în zbor

Ori că nu mai sunt mic(ă), ori din cauză că nu mă cheamă Polonic, de data asta, avionul cu motor m-a luat în zbor. Era pe listă de ceva timp, habar n-am de ce am amânat atât. Călin de la…

Plăceri trupești a la Chișinău

Sper că nu vă gândiți la prostii, că doar sunt femeie. Măritată. Aoleu, nici așa nu sună bine. E... sunt multe feluri de plăceri, iar pe o parte dintre ele ne-am propus să ni le oferim într-un city break la…

Uită-te la mine!

Mi-a plăcut foarte tare ideea din articolul ăsta. De fapt, ideile - cea cu întrebările care te descos și cea cu privitul unul la celălalt timp de 4 minute. Mi-am dat seama că oamenii nu prea se uită unii la…

Back To Top