despre fani

Am avut poster cu Kurt Cobain lipit pe usa de la camera mea, am citit si recitit de foarte multe ori poezii ale lui Marin Sorescu, am vazut Cruel Intentions de atatea ori incat stiam replicile pe de rost, mi-au placut foarte foarte tare New Kids on the Block, dar nu consider ca am fost vreodata un fan adevarat. Si nici nu ii intelegeam pe cei care erau.

Cum poti sa iti creezi o relatie foarte personala cu cineva cu care de fapt ai o relatie foarte impersonala? Pentru ca, zic eu, asta e explicatia. Devii fanul cuiva creandu-ti o relatie speciala cu el, facandu-i foarte mult loc in viata ta, lasandu-l sa te invadeze. .. cand de fapt el habar nu are despre existenta ta.

Am scris despre Michael Jackson, a facut parte din copilaria mea (desi e un pic mult spus), dar nu inteleg cum de 140 de oameni s-au sinucis din cauza ca a murit Michael. De ce? In ce fel le e influentata viata?

Cred ca de fapt ceea ce nu imi place mie la conceptul de fan este ideea ca relatia este mult prea one way. Bun… el iti da munca lui, cum ziceam, foarte impersonal, dar tu ii dai… prea mult. Sau poate ca eu vorbesc chiar numai despre fanii aia adevarati? Aia mai putin adevarati, ca mine, dau „Become a fan” pe feisbuc la toate porcariile: guma Turbo, Brasov etc. Nu vreau sa judec pe nimeni, habar n-am ce gandesc sau ce simt altii, doar ca nu reusesc sa-mi explic fenomenul.

M-am tot gandit la fani in timpul concertului The Killers. Stateam in ploaie si cantam. Unii mai pasionati, unii mai putin pasionati. Si atunci mi-am dat seama ca EU stau in ploaie pentru unii care canta (ce-i drept, niste melodii tare misto :)). Mi se parea ca fac un foarte mare sacrificiu in numele muzicii… Dar de fapt… altii fac sacrificii mult mai mari. Ei sunt fani, iar eu, nu.