despre etichete

Imi plac etichetele. Imi place sa-mi etichetez cutiile de carton pentru a sti ce e in ele, imi place sa etichetez bucataria de la gradi, imi place sa pun post-it-uri pe diverse suprafete.
Din pacate, pun la fel de usor etichete si pe oameni. Am luat in calcul si varianta ca pot pune etichete putin gresite, dar… prea putin.
Azi am realizat ce eticheta incorecta am pus pe un om. Nu imi placea deloc de el; il stiam din cateva interactiuni superficiale, de grup, de context. Dupa mai mult timp petrecut impreuna zilele astea, discutand chestii ceva mai serioase, mi-am dat seama ca am toate motivele sa-mi pun eticheta cu „impulsiva” si pe cea cu „superficiala”.
In plus, am aflat ca si el imi pusese o eticheta cel putin la fel de gresita.
M-am simtit total neindreptatita.
Imi dau seama ca, de fapt, asta e tendinta generala a oamenilor. Iesim la un suc, povestim despre vreme, fotbal, profii din liceu si inca cateva chestiuni si… pac! E bleaga, e fraier, e scarba, e cult, e bagaret, e simpatica e tc (glumita). Mai ies cu el, nu mai ies cu ea, trebuie sa ies cu ei. Dar o interactiune de grup e total diferita de o interactiune 1 la 1, o discutie generala e total diferita de o discutie personala, un om e de cele mai multe ori total diferit intr-un grup decat atunci cand e dezbracat de presiune sociala, de masti.
Cred ca ar trebui sa cunoastem oamenii mai mult calitativ si mai putin cantitativ; sa incercam sa cunoastem oamenii mai bine, sa iesim mai mult din zona de confort si sa cunoastem oamenii noi altfel, sa le acordam oamenilor mai multe sanse decat cea de la un suc.
E valabil si pentru situatii – le judecam prea usor, fara sa stim prea multe detalii si fara sa cunoastem motivele din spatele unor decizii.
Promit sa nu o mai fac. O sa raman la etichetat cutii de carton.