despre oameni si echipe

Inca nu stiu daca sa pun acest post in categoria eu, antreprenor sau in categoria eu.
Despre oameni… cred ca ar trebui sa faca in viata ceea ce le place. Sa gaseasca acel lucru la care sunt buni si pe care il fac cu pasiune (PREMISA). Plecand de la aceasta premisa, ma gandesc ca la job mergi in primul rand pentru rezultatul muncii tale. Apoi pentru echipa si mediul de lucru, iar apoi pentru bani.
Despre echipe… cred ca ar trebui conduse in primul rand de un leader, iar daca chiar e nevoie si de un manager. Plecand de la aceeasi premisa, ai nevoie in primul rand de o viziune, de o directie in care sa te indrepti, si mai putin de o lista de taskuri si de cineva care sa verifice daca te-ai tinut de acea lista. Buuun… in aceste conditii, toti membrii unei echipe merg in aceeasi directie, intelegand ceea ce se intampla in ansamblu, nu doar cu feliuta lor. Cred ca asta ar insemna automat ca ai spirit de echipa, ca faci parte dintr-un trib (a la Seth Godin).
Desi cred cu tarie aceste lucruri, imi dau seama ca undeva gresesc. Imi vin in minte doua variante: 1. teoria mea e gresita; 2. echipa mea e „gresita”.
Ce poate fi gresit cu teoria?
– nu toata lumea crede ca trebuie sa aiba un job in care sa puna pasiune. Poti fi extraordinar de bun doar pentru ca iti propui asta.
Noup. Nu cred nicicum treaba asta. Poate ca ar functiona daca lucrezi cu cifre sau obiecte, dar nu ma poate convinge nimeni ca poate functiona in lucrul cu copiii.
– nu ajunge viziune; trebuie trasate sarcini clare, date termene limita, urmarit procesul, verificat si controlat.
Sa zicem ca de treaba asta m-am convins. Stiu ca trebuie SI management. Cu toate astea, teoria mea ar trebui sa functioneze.
Asadar, cred in continuare in teoria mea.
Atunci cum e cu echipa?
Lucreaza toata lumea cu pasiune? Crede toata lumea in viziunea mea? Stie toata lumea ce inseamna sa faci parte dintr-o echipa? Vede toata lumea intreg ansamblul? Am pus aceste lucruri pe primul plan atunci cand am ales un membru in echipa?
Hmmm… Imi dau seama ca am facut compromisuri. Ca au fost momente in care calificarea, limba germana sau o recomandare au fost mai importante decat toate aceste lucruri.
Imi dau seama acum ca incep sa vad lucrurile pe termen mult mai lung.
Imi dau seama ca un om care lucreaza cu pasiune poate invata in cateva luni ceea ce a invatat un altul in 100 de ani de scoala/experienta.
Imi dau seama ca frica de schimbare a clientilor mei (parinti) nu trebuie sa imi afecteze deciziile. E de datoria mea sa ii fac sa creada ca deciziile mele sunt corecte.
Imi dau seama ca nu toata lumea e de acord cu mine si ca prioritatile mele nu sunt si prioritatile altora.
Imi dau seama ca ar trebui sa ii apreciez mult mai tare pe cei care isi fac treaba cu pasiune.
Imi dau seama ca e al naibii de greu sa formezi o echipa. Si mai greu sa conduci.
Imi dau seama ca cred prea tare in viziunea mea… asa ca am nevoie de oameni ca mine.

P.S.: La ce ma refer cand zic pasiune?