Pregăteşte-te de grădiniţă!

Dacă citeşti textul acesta, este foarte puţin probabil să fii preşcolar, posibil să fii educatoare, foarte probabil să fii părinte de preşcolar. Merg pe ultima variantă, aşa că te felicit că îţi dai seama că şi tu trebuie să te pregăteşti pentru grădiniţă.

Dacă eşti în primul an de grădi, te pregăteşti cu cele fizice necesare (săculeţi, papuci şi alte cele), în funcţie de ceea ce ţi se cere de la grădiniţă.

Despre acomodare înainte de începutul de an am scris un articol AICI.

Pregătirea pentru îmbolnăvirile copilului nu este chiar aşa uşoară. Setează-ţi aşteptări realiste: e normal să răcească între 12 şi 14 ori în primul an de colectivitate, există boli despre care poate nici n-ai auzit (boala obrajilor pălmuiţi, gură-mână-picior, herpangină), poţi influenţa foarte puţin mediul. Puteţi exersa spălatul corect pe mâini, suflatul nasului şi cam atât. Dacă te frustrezi crezând că unii îşi aduc copiii bolnavi la grădi, fără să ţină cont de ceilalţi, reaminteşte-ţi că majoritatea bolilor sunt contagioase înainte de primele simptome.

Prregăteşte-te pentru după-amieze grele. Copilul din grupa mică, mai ales cel obişnuit să stea acasă, va avea mai multă nevoie de conectare, va plânge fără motiv pentru a descărca stresul de peste zi (fenomenul broken cookie), va imita comportamente pe care le vede la grădiniţă, atât bune cât şi mai puţin plăcute.

Dacă intri în grupa mijlocie, te poţi aştepta la înjurături, întrebări despre moarte şi probleme existenţiale de genul ”Nu te mai chem la ziua mea!”.

Distracţia începe cu ”Urâtule!”, continuă cu ”Prostule!” şi ajunge până la nişte cuvinte pe care normele sociale nu mă lasă să vi le reproduc. E perioada în care copiii înţeleg orânduirea de grup şi o testează, iar rolul tău este să îi prezinţi copilului tău ce înseamnă bine şi rău (pentru familia voastră), să îi arăţi ce înseamnă empatia, să îl ajuţi să înţeleagă ce simte atunci când i se spune ”Nu mai vreau să fii prietenul meu!”. Abilităţile sociale pe care şi le dezvoltă copiii în această perioadă sunt corelate cu starea lor de bine de când vor fi adulţi, spun studiile. Acestea se exersează cel mai bine în comunităţile de copii, unde interacţiunile sunt variate, iar contextul creat le oferă copiilor oportunităţile de socializare de care au nevoie.

La grupa mare încep deja panicile academice. Auzi în stânga-dreapta poveşti despre şcoală şi învăţătoare şi începi să te întrebi dacă copilul tău are abilităţile necesare, dacă ştie să rezolve integrale. De regulă, în bula noastră copiii ştiu ce au nevoie să ştie pentru clasa pregătitoare. Cele mai multe învăţătoare spun că este mult mai important ca un copil care merge la şcoală să fie autonom, să aibă abilităţi socio-emoţionale, să aibă autocontrol. Partea bună este că curriculumul de grădiniţă urmăreşte aceste obiective. Îl poţi ajuta să-şi recunoască şi să îşi gestioneze emoţiile, fiindu-i model.

Urcând pe piramidă, ajungem la nevoile alea mai complicate. Ale tale, bineînţeles.

Nevoia de control e normală, cam mare în generaţia noastră, motiv pentru care schimbările vin cu panică. Panica cea mai mare pe care am întâlnit-o e ”Aoleu, se schimbă educatoarea!”. E important să îţi dai seama că teama de schimbare e a ta, copiii fiind foarte adaptabili la vârsta aceasta. În plus, adaptabilitatea este mai mult decât necesară în ziua de azi, iar de ziua de mâine nici nu mai vorbesc la cât de repede se transformă totul. Cred că o astfel de schimbare, gestionată potrivit nu va face decât să îi ajute pe copii să devină uşor adaptabili. Ţie îţi poate fi greu să construieşti o nouă relaţie, însă ai deja experienţă. Copilul are acelaşi mediu, acelaşi grup, un model nou, încă un om de la care are ceva de învăţat. În rest, întreabă-te ce îţi mai vine să controlezi.

Tot la capitolul nevoi nesatisfăcute ale generaţiei noastre intră şi nevoia de apreciere. Pentru că am primit multă critică şi am fost comparaţi întotdeauna, probabil îţi va veni ”natural” să compari ce ştie al tău copil să facă cu ceea ce vezi în jur, să te întrebi ce zice lumea de pe holul grădiniţei la vreun tantrum sau vreo înjurătură din cele enumerate mai devreme. Abordarea asta nu prea ajută pe nimeni şi cu siguranţă nu ajută la relaţia cu copilul tău. Dacă ştii că pentru tine contează ce zice lumea, ar ajuta să te întrebi ce-ar zice copilul tău când va fi adult văzându-ţi reacţiile.

Posibil ca dacă citeşti acest articol să îţi doreşti să fii mama perfectă, să simţi că niciodată nu e sau nu eşti suficient, să ştii că întotdeauna se poate mai bine. Văd asta oriunde mă uit în jurul meu. Fără să te cunosc, cred că eşti mama mai mult decât perfectă pentru copilul tău, conştientă şi prezentă, dornică să aibă o relaţie minunată cu copilul, o mamă care ştie că dacă ea e bine şi copilul ei va fi bine.

Dacă eşti tată, presupun că eşti un tată implicat, iar asta se vede şi se va vedea în copilul tău şi în familia ta, îţi garantez. Creşterea copiilor nu mai este doar sarcina mamei.

Acestea fiind zise, spor la pregătiri şi succes la grădiniţă :)!