Irlanda partea 2: countryside si Dublin

Dupa 7 zile minunate in Cork, cu mare noroc, am luat-o din loc (e neintentionata rima). Am avut noroc ca Bughi s-a facut bine in ultima dimineata si a ales sa plecam in loc sa mai ramanem o zi in Cork. Asa ca, eu am plecat spre aeroport sa inchiriez o masina. Ceilalalti aveau totul aranjat crezand ca noi nu mai plecam. Am luat o Toyota Yaris. Foarte draguta masina. Mai precis am luat cheia si am plecat spre parcare sa gasesc masina. O gasesc, dau sa ma sui in ea… in stanga. Ups! Deja uitasem ca nu-i aici volanul. Dau o tura de masina si ma urc la volan. M-a pufnit rasul din prima. E foarte ciudata senzatia. Mi-am pus muzica, mi-am aranjat scaunul si oglinzile si am inceput sa ma joc cu schimbatorul de viteze. Foarte nasol sa schimbi cu mana stanga vitezele. Si am plecat din parcare. E alt film. E adrenalina, e ciudat, e haios :0)
Primul sens giratoriu: trebuie sa intri in stanga si sa dai prioritate alora din dreapta. Noroc cu semnele de Yield 🙂
Trebuie sa iti resetezi creierul. Am si lovit bordura de cateva ori… E atata masina in stanga… Bineinteles ca m-am pierdut si ca am trecut de Cork :)… In cele din urma, din pur noroc m-am trezit chiar in fata hotelului.

Dupa scurte negocieri, i-am luat pe Bughi si pe Emil, am luat dricul 🙂 -gluma de Cork- si am plecat prin Irlanda. In prima intersectie, de excitata ce eram ca am plecat in road trip m-am bagat pe banda mea de-acasa, adica pe aia din sens invers. Astia doi au inceput sa urle, eu vedeam moacele crispate ale alora din masinile din fata mea si biciclistul speriat pe care era sa-l iau pe capota :0)))))). Sigur au mai patit-o ca au stiut toti cum sa reactioneze: m-au lasat sa trec pe banda care trebuie.

In rest, nu am apucat sa vedem prea multe pentru ca am plecat tarziu, deci s-a intunecat devreme.

Cam atat am vazut. Si cam asa aratau astia doi. Bolnavi si un pic stresati de condusul pe partea stanga. Din cauza ca mergeam pe drumuri foarte inguste, Bughi urla periodic ca sunt in sant.

Am reintregit trupa in Kenmare, ne-am cazat si apoi ne-am hranit cu miel si vitel in ceva restaurant. Toata lumea era racita, un pic sictirita, cam satui unii de altii (ziceau ei). Am hotarat ca niste buna-dispozitie a la Benga ne-ar fi prins tare bine.
Ne-am retras in pensiunea friguroasa in care ne-am cazat, am incercat sa ne uitam la TV si ne-am culcat relativ devreme.
Pentru ca eram ditamai grupul fiecare s-a bazat pe faptul ca altul va pune ceasul sa sune, asa ca ne-am trezit ca nu ne-am trezit cand trebuia sa ne trezim 🙂

Si ne-am pornit sa facem Ring of Kerry.

Drumul e absolut superb. E enervant ca e foarte ingust, dar ma obisnuisem deja cu masina si a fost ok.
Am citit acum ca autocarele trebuie sa faca Ring of Kerry intr-un singur sens, cel al acelor de ceasornic. Adica toate trebuie sa mearga in aceeasi directie pentru ca nu incap doua autocare pe drum.
E foarte frumos peisajul.

Oaie irlandeza. Sa tot pasti cu asa peisaj la picioare…

Dupa Ring of Kerry ne-am despartit de astia. Ei au plecat spre Dublin (Nico avea avion), iar noi spre Cliffs of Moher, pe care le-am descoperit pe un magnet la Maldi acasa.
Asadar, Cliffs of Moher:

Daca ajungeam cu un sfert de ora mai tarziu nu mai prindeam nimic ca apunea soarele.
Daca ajungeam cu un sfert de ora mai devreme era superb, de vis.
Inca nu m-am hotarat la care sfert de ora sa ma gandesc.
Oricum, le-am prins la limita. Sunt superbe. Sunt infinit mai frumoase decat pe magnetul lui Maldi 🙂

Sa vedem totul mai bine, sa facem pozele alea minunate si sa vedem marea de pe marginea prapastiei a trebuit sa trecem de punctul asta:

A meritat.

Cu un oftat adanc si inghetati de frig am lasat cliff-urile in mare si am pornit spre capitala, frate…
Nu stiu daca din cauza noastra sau din cauza ei, dar capitala nu a fost la fel de incantatoare ca restul tarii. Dublin-ul n-a avut nici atmosfera nici poveste. Pentru mine cel putin. Ce-i drept l-am vazut fugitiv, dintr-un bus turistic si apoi dintru bus in drum spre aeroport. Seara am iesit intr-un loc dragut, dar… Cred totusi ca nu i-am dat suficiente sanse. Deci n-am poveste cu Dublin 🙁
Restul pozelor din mini-excursie si pozele cu Dublin sunt aici.

Cam asta a fost Irlanda: o tara fara identitate, dar totusi cu identitate, o tara vorbitoare de limba engleza dar cititoare de irlandeza, o tara cu bere si cu bere neagra, cu oi, cu muzica super-buna, cu oameni veseli si calzi, cu O’Sullivani si O’Brieni, cu bacon si carnati la mic dejun, o tara cu peisaje, cu usi colorate, cu trifoi aducatori de noroc, cu Leprechauni si curcubee, cu poveste…

In loc de concluzie: un Leprechaun care sa va poarte noroc :0)