Marea schimbare. Pasul 1 – analiza

Mi-am dat seama cu ceva timp in urma ca am nevoie de o mare schimbare in viata mea profesionala.
Ma simteam total complesita de sarcinile mele zilnice, nemotivata s.a.m.d.
Cum s-a petrecut totul? Pai…
Afacerea mea a crescut odata cu mine. Am pornit-o in 2004, la 22 de ani (si jumatate), cu mult elan, dorinta de a fi antreprenor… si cam atat.
Am preluat o gradinita, sa-i zicem, functionala. Proprietarii gradinitei erau si proprietarii spatiului in care se afla gradinita. Aflasera de la cineva ca as fi interesata sa deschid o gradinita particulara. M-au sunat in septembrie 2004 sa ne intalnim. Ne-am intalnit, mi-au dat doua variante: fie cumpar tot ce se afla in gradinita si platesc o chirie x, fie platesc o chirie x+y. Nu aveam bani sa cumpar nimic, asa ca am acceptat varianta 2 si am semnat contractul in 1 octombrie 2004. Aveam businessul meu… Gradinita Heidi 🙂
Business planul meu arata cam asa: taxa x 20 de copii (atatia stiam ca sunt inscrisi) – cheltuieli = 0. Un mare 0. Strategia mea de marketing: impart (eu cu manuta mea) fluturasi in parc si sigur se mai aduna vreo 10 copii.
De fapt, nu erau 20 de copii ca erau doar 14, iar treaba cu fluturasii nu a functionat pentru ca anul scolar incepuse, iar copiii erau deja inscrisi la gradinite.
Dar am inceput voiniceste sa vad care-i treaba cu gradinita: am luat autorizatii, am inceput sa ma bag in „procesul educational” cu idei de tot felul, am facut multe poze cu care sa ne laudam parintilor… din-astea.
Apoi, incet-incet am inceput sa imi construiesc mici unelte de management. Simteam ca reinventez roata, dar habar nu aveam cum se intampla lucrurile in alte gradinite sau in alte companii.
Marketingul l-am lasat un pic la o parte. Cu toate astea, datorita faptului ca ne faceam treaba bine, parintii ne recomandau, asa ca am terminat anul cu 21 de copii inscrisi si l-am inceput pe urmatorul cu 30 de copii.
Departamentul de resurse umane era tot al meu. Anul acela a trebuit sa recrutez 2 educatoarea si o ingrijitoare. Am dat cateva rateuri, recunosc, dar in acel an le-am recrutat pe Andreea, Cornelia si Frau Mariana. Toate trei inca lucreaza la Heidi si sunt angajatii ideali :).
Chiar daca nu sunt calificata (am auzit chestia asta de o suta de ori de la inspectoarele de la ISJ Brasov), a trebuit sa ma ocup si de partea educationala, mai precis de obtinerea Autorizatiei de incredere de la MEN. Am invatat sa fac proiect institutional, plan managerial de care vor ei s.a. Partea asta cu autorizatia a fost cel mai urat capitol din povestea Heidi, dar poate ii voi dedica un post separat.
Iar cu clientii… era si bine era si rau. Am facut multe compromisuri in primul an, dar pe parcurs am invatat ca una e sa fii flexibil si alta e sa nu existe reguli si limite. Am avut o clienta care vroia neaparat sa vorbeasca cu cineva mai sus decat mine. Ii explicam ca nu are cu cine, ea insista: „Si eu sunt sefa, dar am sot”. Eu nu aveam sot :). Dar cu cea mai mare parte dintre parinti, m-am imprietenit si am colaborat foarte frumos.
Cam asa era la inceputuri… eu centram, eu dadeam cu capul (cliseistic, dar se potriveste).
Dupa 2 ani „umplusem” gradinita, treaba nu mai era asa de multa pentru ca aranjasem un mic sistem perfect functional, pe drum spre banca ma opream la inghetata, faceam cu copiii optionalul de engleza si pe cel de sah si imi placea la nebunie… totul era minunat.

Asta pana in primavara lui 2007, cand s-au intamplat doua lucruri: 1. lista de asteptare cu parinti care vroiau sa isi aduca copiii la Heidi crestea continuu; 2. am avut revelatia ca pentru a avea o relatie normala cu Fat Frumos, ar fi bine sa imi gasesc ceva de facut la Cluj.

Nu mai stiu exact cum, dar dupa o luna de vazut case si negociat contracte si dupa inca vreo 2 luni de santier groaznic (am amenajat doua gradinite si reamenajat una), am inceput anul gradinitar 2007-2008 cu 3 gradinite.
3 gradinite (cu un serviciu nou – cresa) care au atras dupa ele 22 de angajati (dintre care 17 noi), parintii si cativa bunici ai 110 copii, rate mari la banca si multe datorii, 3 spatii de ingrijit, un sistem care inca nu mergea replicat. Mult prea mult pentru un one man show. Daca as da timpul inapoi as face altfel lucrurile, dar pentru ca nu pot, o sa gandesc altfel pe viitor. De fapt, imi pare rau pentru clientii care nu au gasit pe vremea aia Gradinita Heidi asa cum este ea de fapt.

Au mai trecut doi ani si un pic, timp in care lucrurile au evoluat mult, doar ca inca nu au ajuns acolo unde vreau eu, doar ca nu am timp sa mananc inghetata in timpul zilei si nici sa tin cursuri pentru copii.

Partea buna a lucrurilor este ca ne-am mai „inmultit” cu 30 de copii si 8 coechipieri, am schimbat prima locatie cu una mult mai draguta si ma mandresc cu cea mai tare echipa (atat din Brasov cat si din Cluj). Am pornit un program de afterschool in Brasov si Clubul Piticilor. Am demarat doua proiecte de responsabilitate sociala: Seara de povesti si Gradinita in aer liber. In plus, desi aveam ideea de mult timp, tot in perioada asta am inceput si cursuri pentru parinti. Iar cel mai important lucru este ca mi-am conturat foarte bine viziunea Heidi (careia o sa ii dedic un articol special).

Deci totul e pe val, doar ca in ultimele luni, am inceput sa nu mai dau randament, iar lucrurile sa nu mai evolueze in ritmul cu care eram obisnuita. Asa ca… am realizat ca am mare nevoie de o mare schimbare.

Va urma…