Pe ei! Pe ei! Pe ei, pe mama lor!

Brașovul are de câțiva ani echipă de hochei. Sezonul trecut am fost la un singur meci și mi-a plăcut foarte tare. Corona a câștigat, eu am descoperit un sport atââât de fain și o super-atmosferă. Cred că odată ce mergi la meciuri de hochei, mai greu te uiți la alte sporturi. In plus, cred că dacă ești femeie e și mai ușor să ajungă să îți placă 🙂

Anul acesta, după câteva meciuri am devenit fan, adică suporter. La meciuri e cam greu să fii doar spectator, mai ales când majoritatea din jurul tău se agită, strigă, aplaudă, se consumă. Pentru suporteri nu există echipa joacă, ci noi jucăm, suporterii celeilalte echipe devin dușmani, fiecare gol dat devine mare prilej de bucurie, fiecare gol primit devine mare prilej de tristețe. Plecam de la meciuri plină de adrenalină, cu multă energie, cu brățara-bilet de intrare pe mână pentru a-mi mai lua niște energie vreo 2-3 zile după meci.
Un simțământ mișto pe care îl trăiesc la meciuri e legat de mulțimea din care fac parte. Deși merg la concerte și aplaudăm și cântăm cu toții, la meciuri același lucru se simte diferit. Pentru că aplauzi și strigi pentru ceva, pentru o luptă, pentru cineva care într-un fel sau altul te reprezintă. La meciuri faci parte dintr-un tot mai mare și mai viu.

Deși cred că jucătorii sunt extrem de concentrați și de multe ori habar n-au ce se întâmplă în sală, îmi place să cred că ne aud sau că măcar simt energia sălii. E foarte mișto când știi că un Tadam! Tadam! Tadam, tadam tadam! înseamnă Pe ei! Pe ei! Pe ei, pe mama lor! sau Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm!. Doar noi, cei 2500 de suporteri, și jucătorii noștri știm asta. Adversarii nu știu, așa că simți și mai tare că acolo se întâmplă ceva mișto.

Totul e bine și frumos când câștigăm. Când scorul este în favoarea celorlați, se schimbă atmosfera, iar chestia asta m-a enervat teribil la primele meciuri pierdute. Brusc și dintr-odată, toți suporterii știu hochei (sau ce sport s-o juca): Dă-i! Fă-i! Nu așa! Suntem de groază! Acuuum! Toți știu cum se face chiar dacă nu au ținut niciodată vreo crosă în mână. Mai sunt câțiva care încep să le găsească scuze jucătorilor: Sunt obosiți. E al treilea meci săptămâna asta. Arbitrul nu e corect. Ăla e accidentat. Ăia paranoici încep cu E blat! Da, le-am auzit pe toate în jurul meu. Gălăgia și atmosfera energizantă se transformă în minute întregi de liniște în care se aude doar hârșâitul patinelor (un sunet tare simpatic, de altfel). Mai auzi din când în când câte un optimist strigând Hai, băieții! La fiecare ratare se aude dezamăgirea generală Ăăăăă. Iar la primul gol dat începe din nou demența. Este extrem de greu să fii suporter, cu atât mai mult cu cât simți că nu prea depinde de tine ce se întâmplă pe teren. Tabela de scor e cel mai privit obiect din sală. Unele minute sunt atââât de lungi, iar unele muuuult prea scurte. Energia cu care se pleacă de la un meci câștigat se transformă într-o stare seacă, dacă meciul a fost pierdut.

Cred că ciudățenia asta ține mult și de educația pe care am primit-o. Coachul nostru canadian ne zicea după fiecare meci I saw a lot of great things. Ieșeam de pe teren triste și dezamăgite, iar ea ne înșira vreo 10 chestii pe care chiar le făcusem bine. Cu puțin exercițiu, începusem și noi să vedem the great things. Mi-ar fi plăcut să văd chestia asta și la hochei. Mi-ar fi plăcut ca publicul să se bucure că echipa a câștigat argintul, nu să se întristeze că a pierdut aurul. Mi-ar plăcea ca atunci când pierdem, noi să fim cei care strigăm mai tare Hai, Brașovul! pentru a le da energie să lupte. Mi-ar plăcea ca atunci când ei cred că e imposibil să marcheze 3 goluri în 4 minute, noi să credem în ei și să le-o arătăm cum știm mai bine, fiind suporteri nu mari cunoscători de hochei. Dacă toate lucrurile astea s-ar întâmpla acolo în tribune, dacă am învăța să susținem necondiționat, dacă am vedea progresul în meciuri nu neapărat scorul final, dacă le-am arunca bomboane și când pierd nu doar când câștigă, atunci am fi suporteri adevărați. Iar dacă am reuși să facem asta la hochei, tenis sau fotbal, am reuși să facem orice revoluție și să mutăm munții împreună. Ar însemna că am scăpat de sechele și am dori să evoluăm. Ar însemna că suntem pregătiți pentru greater things.

P.S.: Felicitări, Corona, pentru argint înLiga Mol şi pentru aur în Cupa României, deşi nu despre asta era vorba!