fbpx
skip to Main Content
Acomodarea La Creşă, Paris

Acomodarea la creşă, Paris

A trecut o săptămână în care am mers la creșă zi de zi. Pentru colega mea, Maria, 2 ani și 1 lună, au trecut două săptămâni. Primele două. O știu pe Maria de aproape un an. Ne vedeam aproape săptămânal câte o oră, la Clubul piticilor, o activitatepe care o țin eu .
Programul de acomodare la creșă a fost de două săptămâni. Au primit de la început un program clar stabilit. Prima zi o vizită, apoi stat 2 ore însoțită într-un interval orar anume, apoi alte 2 ore în altă perioadă a zilei și tot așa. În prima săptămână a mers cu bunicul ei. În săptămâna mea, mergeam împreună cu mama ei la creșă, mama pleca, mai rămâneam eu puțin, iar apoi plecam și eu. Urma ca în prima zi să merg după somn, pe la 15:00, iar apoi să tot creștem numărul de ore petrecute de Maria la creșă astfel încât vineri să rămână până aproape de ora 17:00 când putea veni mama ei după ea.
Știam foarte bine teoria. Am „predat-o” părinților de nenumărate ori. Am ținut workshopuri despre acomodarea la creșă/grădiniță, am povestit cu familii, am asistat timp de 12 ani la începutul de an sau la începutul de creșă. Au curs multe lacrimi pe umerii mei, și de copii și de adulți. Doar că de data asta, în premieră, trebuia să las un copil la creșă, la niște educatoare pe care nu le cunoșteam 🙂 Teoria nu mai părea așa de simplă. DA, mi s-a rupt sufletul. Și nu e copilul meu. DA, recunosc, empatizez mult mai bine cu părinții după această experiență. DA, recunosc, mă bucur că nu îmi voi lăsa copilul pe mâna unor necunoscuți :), că deh, e bine să ai creșă și grădi 🙂 Ce altceva am mai simțit? Voiam să mă duc mai repede decât stabilisem să o iau de la creșă. Știam, pe de altă parte, că nu o voi ajuta dacă fac asta. Mă perpeleam prin casă, prin parcuri sau pe laptop, uitându-mă la ceas foarte des. Analizam fiecare gest al educatoarelor pentru a mă convinge că îi va fi ok Mariei acolo. Mă bucuram tare mult când ne revedeam, mai ales că o simțeam că îi e din ce în ce mai bine.
Ce am învățat?

Revelația sejurului a fost că rolul nostru ca educatori/creșă/grădiniță este mult mai puțin important ca cel al părinților. Îmi/ne atribuiam mai multă importanță înainte de această experiență. Credeam că programul nostru de acomodare de la Heidi, „instructajul” pe care îl facem părinților, modul în care îi abordăm pe copii sunt 80% din procesul de acomodare a unui copil. După ce am stat zi de zi timp de o săptămână cu Maria după creșă, am realizat că ceea ce facem noi poate înseamnă doar 30%.În primul rând, Maria știa foarte bine de la noi ce urmează să se întâmple. Repeta de multe ori pe zi toată povestea: „mergem la creșă, mama merge la serviciu, Daiana vine să mă ia, mergem acasă, vine mama”. După fiecare dată în care zicea asta, o vedeai că se simte mai bine, mai în siguranță. Iar noi îi confirmam povestea. De multe multe ori.

​​Voia povestea cu ouăle cu emoții. Voia să povestească despre emoții (da, Maria e foarte precoce și din punctul ăsta de vedere).I-am propus să ne jucăm cu buburezele ei dragi. Una pleca și revenea. Stătea din ce în ce mai mult. Ambele se bucurau la revenire. În fiecare zi a vrut să facem jocul ăsta, de multe ori.
Planul era ca luni să o iau și să mergem în parc. La 10m de casă a zis că nu mai vrea în parc ci vrea „acăsică”. A fost foarte convingătoare. Marți, miercuri, joi, vineri, nu a mai fost nevoie să încercăm să mergem spre parc pentru că a zis de la început că vrea direct „acăsică”. Nici când venea mama ei nu voia să ieșim din casă. Era felul ei de a zice: „Doamnelor, eu vreau într-un loc sigur, nu vreau oameni noi, vreau cu mama”. 
Din prima săptămână i-a plăcut tare mult un cântec de la creșă. Le-am zis educatoarelor, așa că îl cântau zilnic. Vineri am filmat la creșă când au cântat cântecelul. I-am arătat filmarea. Erau educatoarele, colegii ei și puțin din ea. I-a plăcut tare mult. A vrut să vadă filmul de un milion de ori. Exagerez, doar de vreo 50 de ori. În weekend a tot cerut filmarea.Paranteză: E primul mod bun descoperit de mine de a folosi tehnologia cu copii așa mici.
Era important pentru ea să ajungem înainte de cântecele. E greu să te organizezi ca familie cu o schimbare așa mare. Daaar, cum ziceam, era tare important să ajungă la timp. Avea câteva minute să stea cu noi, să se uite prin grupă, să se salute cu educatoarele, iar apoi începea partea ei favorită din zi, deci, zic eu, și asta contează mult pentru acomodare.
Mama îi povestea acasă despre educatoare, zicându-le pe nume. Când se vedeau, vorbea frumos și prietenos cu ele, ceea ce a contat mult în a o ajuta pe Maria să stabilească o relație cu ele.  
Când o luam de la creșă, primul lucru o întrebam dacă vrea apă. Voia. Apoi mânca ceva. Nu e creșa de vină, așa fac ei în locuri noi, cu oameni noi. Cel mai probabil așa facem și noi, oamenii mari.
Deci da… multă „muncă” acasă.
La creșă, m-au întrebat într-o zi ce i-am zis Mariei de s-a liniștit instant după ce a plecat mama ei. Îi zisesem tot ce urma să se întâmple. Am învățat acum 10 ani de la o fetiță de 1 an și 8 luni care ne zicea tuturor „Papa, nani, pat’u, mami (mâncăm de prânz, dormim, iar la 4:00 vine mami)”. De atunci le zicem copiilor noi la creșă/grădi toate acțiunile ce urmează să aibă loc până vin părinții după ei. Asta i-am zis și ei 🙂 Îi ajută foarte mult. De aceea, cred că ar fi fost mai util ca în prima săptămână să meargă la aceleași ore, nu în intervale orare diferite. De asemenea, ce i-am zis eu trebuia spus și de către educatoare.
Mi-a plăcut ideea de a vedea cum e de cealaltă parte a baricadei, a fost o săptămână tare intensă, dar mi-a plăcut mult de tot ce și cum am trăit. Și, bineînțeles, îmi place să cred că am fost de mare ajutor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top