de-a pictura

2009, Paris, Musee d’Orsay, eu: Oaaa, ăsta e Monet!; Oaaa, ăsta e Delacroix!; Pe ăsta îl știu. M-am tare auto-surprins recunoscând picturi. Nu știam foarte clar de unde le știam. Aveam, ce-i drept, în casă, un mare teanc de albume de artă. Maică-mea, mai boemă de fel, se pare că reușise să mă culturalizeze cât de cât fără să îmi dau seama măcar.

Tot fără să îmi dau seama mi-am creat în partea de căpșor stricat un film fain despre pictori, de fapt despre artiști în general. Un film cu mansarde, ceaiuri dansante, întrebări existențiale, poveste, magie, artă și iar artă. Și cu mine ca personaj secundar. Sau muză 🙂 Încă sper ca la bătrânețe să-mi petrec așa măcar un an, la Paris sau la Amsterdam. Cum ziceam, o parte de căpșor stricat îmi creează și stochează filme 🙂

Doar că am rămas la acest nivel superficial: vis, admirat câteva tablouri care trezesc în mine niște emoții, vizionat filme cu artiști. Crede și nu cerceta. Fără răspunsuri la întrebarea Oare ce a vrut să zică autorul?, fără studii, fără istoria artei.

Bineînțeles că la un moment dat am început să îmi doresc să pictez. Mi-am pictat pseudo-tablouri în biroul grădiniței de la Cluj. Am încercat un curs, dar n-am avut chimie cu profa, așa că am renunțat după prima ședință. Am dat cu pensula pe pereți pe la grădi.

Iaaaar, în seara asta am făcut marele pas. Am pictat! Cu acuarelele primite cadou de Crăciun de la Bianca. Cu degetele, că nu am pensule. Cu Bianca, că mi-a dat curaj. Cu un blocaj, că știu că nu am talent. Cu un pahar de vin, al doilea tablou.

Doamnelor și domnilor, în aplauzele dumneavoastră, o nu-mai-așa-tânără debutantă, Daiana Colceriu și a sa pictură naivă dăiănească:

Mda… greu dom’le să te exprimi. Pe ăla cu floarea soarelui l-am făcut că aveam niște șabloane cumpărate acum jumate de deceniu, doar-doar pictez și eu ceva. Greu cu șabloanele. Al doilea e dragostea mea. Roz pe la colțuri, roz cu picățele chiar; cu năbădăi, cu jumate de infinit, cu o dâră de negru, cu furtună, cu kitsch, cu surprize, cu floricele, cu spirală în stomac, cu greşeală, cu norișori, cu poveste. Na, asta a vrut să zică autorul!

Și pentru că e singura mea șansă ca operele mele de artă să stea alături de favoritele mele, iacătă expoziție de artă:

Și pentru că mi-e drag tare Picasso, pun și un filmuleț drăguț cu el. E ca și când ar picta la mine în sufragerie :p