fbpx
skip to Main Content
Femeia La 30 De Ani

Femeia la 30 de ani

Coloană sonoră:

Azi împlinesc 30 de ani și 11 luni.
M-a cam speriat 30-ul ăsta la un moment dat. Mi se părea muuuult mai mult ca 29. In plus, parcă nu eram ce trebuie să fiu, nu mă simțeam ca la 30 de ani…

Am împlinit 30 de ani în Brazilia. Am primit tort, mi s-a cântat La mulți ani în română și portugheză și la saxofon, am suflat in lumânări. După ce le-am stins, o tipă cu care petreceam, care avea aproape 50 de ani, dar arăta cam de 30 și-un pic, a luat lumânările in mână, s-a uitat indelung la ele, a oftat și a zis “30… ce vârstă frumoasă!” Faptul că mi-am sărbătorit ziua de naștere cu o gașca foarte faină de oameni către 50 m-a făcut să realizez că mai am multe de făcut și că 30 chiar este o vârstă tare frumoasă. Cu tot cu fricile aferente.

[Am citit Femeia la 30 de ani, a lui Balzac. Speram să imi dea toate răspunsurile, dar nu e tocmai revelatoare. S-au schimbat multe in ultimii 150 de ani :)]

In 2012, am petrecut o săptămână cu niște copii de vreo 23-25 de ani :), preocupați de agățat și impresionat, de anumite seriale și muzici de care nici măcar nu auzisem, fără griji prea mari etc. Am avut revelația că etapa aia din viața mea s-a terminat. Am mers mai departe cu gândul și am impărțit viața unui om in etape. Clasificarea mea ar fi așa:
0-7 ani: nu îți aduci aminte mai nimic, chiar dacă este extrem de important tot ce ți se întâmplă.
7-14 ani: începi să te conturezi ca individ, să devii ca ceilalți sau să te diferențiezi, să iei mici decizii care să iți influențeze viitorul, să cunoști oameni care te formează
14-18 ani, liceu: habar n-ai cine ești sau cine vrei să fii, iei decizii mai mari, cunoști oameni care iți vor fi prieteni toată viața, trăiești frumos, faci de toate ca să te prinzi ce iți place cel mai tare
18-25 de ani: ești tot mai TU
25 de ani – până devii părinte: ești cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai independent, cel mai liber, cel mai bogat. Din tot ce vei fi fost vreodată.
Iar mai departe, acum le văd pe următoarele cam așa
Devii părinte – momentul X (are copilul tău cel mai mic 14-16 ani): te bucuri de copii
Momentul X – Momentul Y: a doua tinerețe, dar cu mai multă ințelepciune, deci probabil mai puține riscuri și mai puțin entuziasm
Bătrânețe liniștită: așezi pozele in ordine, retrăiești tot ce a fost frumos, te bucuri de nepoți povestindu-le viața ta magnifică

Fiecare etapă are farmecul ei, atât doar că mi se pare că oamenii își pierd din frumusețe pe măsură ce înaintează in vârstă: râd mai puțin, fac mai puține minunății, au mai puțină energie, sunt tot mai răi între ei, se bucură tot mai puțin de viață… din ăstea depresive :p Din observația asta, răsare una din fricile mele de la 30 de ani: dacă mă ofilesc și eu, urzică mândră ce am fost odată?
Apoi vine partea aia profesională. Până când creștem și evoluăm? Știu că teoretic toată viața, dar să fim serioși, știm cu toții că de la un moment dat, incepi să o iei pe pantă in jos. Așa că, trebuie să vâslim cu spor in sus până mai putem. Deci în loc să mă bucur de ce-am făcut până acum, îmi vine să bag incă o șarjă mare de cărbuni să mă țină incă un deceniu măcar.
O altă chestie grea de tot mi se pare tranziția între etapele astea de-acum, acest moment în care renunț la timpul meu, la pasiunile mele, oarecum la perechea mea, la nebuniile mele, la vacanțele mele pentru Altceva. Acel Altceva despre care nu ai nicio idée, chiar dacă toată lumea zice că este frumos, că este incomparabil, că te împlinește. Îi cred pe cuvânt, dar îmi vine foarte greu să dau cioara din mână pe vrabia de pe gard. Iar in tot acest timp, ceasul făurit de anatomie pe de-o parte, de oamenii din jur pe de altă parte, face Tic-Tac, Tic-Tac… Și… tu, Daiana, pe când un bebe? A mia oară îmi vine să le zic zbierând vorba lui Dabija, dar zâmbesc și le răspund mieros Curând…

Curând nu voi mai fi cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai bogată, cea mai independentă, cea mai liberă.

Până atunci, adică până când voi deveni cea mai minunată mamă din univers, plănuiesc să mai fac niște chestii de povestit la nepoți 🙂

This Post Has One Comment
  1. Vrei sa-ti dau indicii despre perioadele pe care inca nu le-ai trait, dar pe care le vei trai cu siguranta?
    M-am mirat cat de perfect ai descris etapele. Am trecut si eu prin ele. De mult, de mult prea mult timp.

    Momentul X – 50 de ani. M-am dedublat. EU am devenit EU-trupul si EU-spiritul.
    EU-spiritul m-am trezit prizoniera dintr-o data, fara putinta de scapare, sau de intoarcere. M-am revoltat, am vrut sa cred ca sunt inca identica cu EU-trupul. Nu e asa. Spiritul meu ma face sa actionez cateodata ca o tinerica, dar cred ca cei din jurul meu ma considera o caraghioasa batrana. Nu-mi spun asta, dar simt. Cu o tristete neinteleasa de nimeni. Tristetea spiritului meu captiv.
    Spiritul meu duce lupta asta cu trupul pe care nu-l mai asociez cu imaginea din oglinda sau din fotografii, de peste 10 ani. Nu a invins, dar nici nu va putea invinge vreodata. Spiritul se simte umilit si se zbate in continuare sa ramana tanar intr-un trup batran. Pana cand? Pana cand se va simti invins definitiv. Stiu ca va veni acel moment candva, poate nu peste mult timp si mi-e o mila cumplita pentru el, pentru spiritul meu.

    Batranete linistita: asta trebuie sa fie momentul in care spiritul devine una cu trupul, momentul in care te lasi complet invins de slabiciunea trupului, incepi sa te recunosti in oglinda si in fotografii, sa te bucuri ca vezi soarele in fiecare dimineata si ca ai mai adaugat un an la varsta pe care o ai, ca esti inca pe picioarele tale. Este momentul in care simti nevoia sa tragi linie si sa vezi ce ai reusit sa faci in viata, pentru ca nu mai ai nici putere, nici timp si nici chef sa mai faci ceva.
    Te bucuri de cei din jurul tau, de familia pe care TU ai creat-o.

    Ma sperie moartea…Urasc despartirile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top