Mălâncrav, Conacul Apafi

Intre Sighișoara și Mediaș există un drum care pleacă din drumul național; e șerpuit, presărat cu câteva sate, incadrat pe alocuri de culturi de hamei, pe alocuri de dealuri și pădure. Acest drum ajunge in satul Mălâncrav sau, mai precis, la Conacul Apafi, locul meu preferat din România :). Bine, bine, poate și-a câștigat acest statut pentru că acolo am avut nunta (de basm, de altfel :)), dar nu degeaba l-am ales pentru acestă ocazie. L-am ales pentru că este foarte pe sufletul nostru, atât așezarea cât și conacul. Am simțit asta de când l-am vizitat prima dată, in 2010.
Din fața conacului vezi biserica evanghelică, livada de meri și super-apusuri. In spatele conacului este un fel de curte imprejmuită doar de copaci și un loc magic, un cerc format din castani falnici (nu știu dacă am folosit vreodată cuvântul falnic :)).
Este liniște cât să auzi doar vântul și puțin din sat, cât să-ți auzi gândurile. Iar intr-un loc ca ăsta, eu mi-am auzit doar gândurile alea bune, alea in care iți dai seama că natura poate fi perfectă, alea in care ești recunoscător cuiva pentru ce ți se intâmplă.
Conacul a fost restaurat de Fundația Mihai Eminescu Trust (da, ăia cu Prințul Charles). Au lucrat la el români, maghiari, englezi, rromi, sași… și au făcut o treabă extraordinară. [Pentru a organiza nunta acolo, am cunoscut-o pe președinta fundației. Este o super-femeie care trăiește in Viscri și care face o mulțime de minunății pentru satele săsești din zonă] De fiecare dată, am fost singurii oaspeți din conac. Conacul are 5 dormitoare amenajate diferit. Dacă ești cazat in cel verzui de la parter, ți se spune că este „camera prințului”. Buchete de levănțică uscată, lenjerii moi și ornate cu dantelă, clanțe mari și negre, din fier forjat, ca pe vremuri, căldură prin pardoseala pietruită. Parcă nici nu te deranjează că ești servit, iar faptul că ești singur in tot conacul parcă te face să te simți stăpân 🙂
Bucătăria imensă este și locul de luat masa, asta in cazul in care vremea nu este suficient de frumoasă pentru a mânca pe verandă. Regina (chiar așa o cheamă), „doamna casei”, gătește foaaaarte bine, cu ingrediente din gospodăria personală. La ea am descoperit gemul de mure și faptul că o simplă tocană de porc poate fi absolut delicioasă. Orice masă la conac trebuie insoțită și de sucul natural de mere culese din livada de lângă conac, produs in făbricuța de lângă conac.
Locul cel mai frumos din conac este biblioteca, loc de citit, de povestit, de băut vin, de stat și contemplat. Iți face poftă de scris, de fotografiat fiecare colțișor și de citit povești frumoase.
Uf… ce dor mi s-a făcut. Va trebui să aștept până in 6 august, căci am hotărât că vom aniversa fiecare an de căsătorie acolo 😉

Later edit (6 august 2014): E magic locul ăsta. Îmi vine să pipăi mobila, balamalele, perdelele, clanțele și, mai ales, biblioteca. Conacul are mirosul lui frumos care îmi trezește toate amintirile de aici. Deși au trecut 3 ani de la nuntă, aici parcă nu s-a întâmplat nimic. Toate ne așteaptă pe noi. Vreau să venim să stăm o săptămână – să citesc, să scriu, să miros, să stau în așternuturi de care nu mai găsesc nicăieri și să zâmbesc de câte ori întorc capul.