Precauție

M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele ce-au rămas
După ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea de pe urmă.

Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsînd nici un loc liber
Care să poată fi atins de mîngîieri,
Ori de alte otrăvuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască ţestoasă
Ce-a trăit 800 de ani.

Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
Te iubesc.

Este una dintre poeziile mele preferate.

Prin clasa a noua, sătulă de comentarii și interpretări de poezii care de fapt nu îmi ziceau nimic, mă apuc să mă plâng maică-mii că poeziile sunt nasoale, că nu înțeleg de ce se scriu poezii. Maică-mea se duce ață la bibliotecă, se întoarce cu câteva cărți și se pune pe citit. Mie. Mi l-a citit pe Marin Sorescu. Am stat ore bune, am ascultat, am simțit. Fabulos. Din când în când, le citesc. Încep cu cele care îmi plac cel mai tare, continui cu descoperiri.

Acum câțiva ani l-am găsit pe Iv cel Naiv. Frumos pentru suflet.

Deci da… să fie și poezie!