În perioada asta îmi vine să împărtășesc chestii care la…
Pebbles, echipa națională de curling feminin a României
Am început curlingul așa. L-am continuat așa, iar unul dintre momentele mele preferate a fost ăsta 🙂
După care am făcut o pauză pentru că se strânseseră prea multe frustrări: am cheltuit foarte mulți bani, în România nu ne puteam antrena, iar echipa de fete se tot dezintegra din diverse motive.
Anul acesta, pentru că au apărut două noi echipe de fete și pentru că întrezăream șanse de a forma o nouă echipă, mai închegată de data asta, atât mie cât și Biancăi (singurele care am participat la celelalte două campionate europene) ne-a revenit apetitul de curling și de competiție, chiar dacă celelalte frustrări nu păreau să aibă rezolvare.
Zis și făcut, ne-am înscris în campionatul național, l-am câștigat, ceva mai greu decât ne așteptam, și am hotărât să mergem din nou la europene în noua formulă.
Pentru bani de campionat și de antrenamente la Budapesta am cerut ajutor. Ne poate sponsoriza oricine pentru că suntem de găsit pe indiegogo, o platformă de fund raising, adică aici.
Cum arătăm pe gheață? Cam așa:
Ne poate urmări oricine pe feisbuc: https://www.facebook.com/pebbles.curling
Dacă vrei să ni te alături, am mai enumerat câteva motive aici.
Ce urmează? ‘Om participa și ‘om vedea 🙂
Later edit: Am participat și a fost așa.
[…] Pebbles, echipa națională de curling feminin a României […]
[…] concluzie Pebbles […]
[…] nu am avut cu cine, am făcut pauză un an, doar ca în următorul să revin în forță într-o formulă pe care o vedeam câștigătoare. Cu prima ocazie, am realizat că drumul e muuuult mai lung și […]